Author Archive
Cuvânt în a șasea Duminică din Postul Mare
Sfântul Luca al Crimeei – Cuvânt în Duminica Floriilor Litera omoară, iar duhul dă viaţă Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de [...]
Cuvinte în cea de-a cincea Duminică a Postului Mare
Sfântul Luca al Crimeei – Cuvinte în Duminica Sfintei Maria Egipteanca Întoarceţi-vă la Mine cu toată inima voastră Astăzi, Sfânta Biserică le aduce ca pildă tuturor celor care se pocăiesc pe cuvioasa Maria Egipteanca, una dintre cele mai mari sfinte, a cărei viaţă este atât de uimitoare şi plină de învăţături, atât de adânci încât [...]
Cuvinte la Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Sfântul Luca al Crimeei – Cuvinte la Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Credinţa noastră nu este zadarnică „Astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil harul binevesteş-te”. Acum s-a împlinit taina ceaâ mare a credinţei noastre creştineşti, s-a împlinit lucrul pe [...]
Cuvinte în a patra Duminică a Postului Mare
Sfântul Luca al Crimeei – Cuvânt în Duminica Sfântului Ioan Scărarul Din cuvintele tale te vei osândi Prăznuim acum pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Scărarul. Sfântul Ioan făcea parte dintr-o familie de mare vază şi a primit o educaţie înaltă pentru acele vremuri, dar încă din tinereţea sa a lepădat toate şi a mers în [...]
Cuvinte în a treia săptămână din Postul Mare
Sfântul Luca al Crimeei – Cuvinte în a treia săptămână din Postul Mare În grădina Ghetsimani Să nu credeţi că doar pe Cruce a răbdat Domnul suferinţe de nedescris, chinuri cumplite. Chinuri şi mai cumplite au început în grădina Ghetsimani, la lumina lunii. Cum Îl mai sfâşia durerea pe Mântuitorul! Cât de fierbinte S-a rugat [...]
Sfântul Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei (12 noiembrie)
Sprijinitorul celor săraci – a împărţit cu ei nu numai bunurile sale ci şi bunurile Bisericii. S-a născut în jurul anului 550, la Amathos (Cipru), în familia lui Epifanie, guvernatorul insulei. Dărnicia lui faţă de cei necăjiţi şi săraci – pe care îi numea „stăpânii” săi – avea să-i atragă supranumele de „cel Milostiv”. Ioan [...]
Cuvânt în cea de-a doua Duminică din Postul Mare
Sfântul Luca al Crimeei – Cuvânt în Duminica Sfântului Grigorie Palama Învăţătura lui Hristos şi învăţăturile omeneşti Dacă, precum vă amintiţi, în cea dintâi Duminică a Marelui Post Sfânta Biserică a prăznuit întărirea Ortodoxiei de către cele şapte Sinoade Ecumenice, în cea de-a doua ea cinsteşte pomenirea ierarhului Grigorie Palama, marele apărător al Ortodoxiei. Acesta [...]
Cuvinte în prima Duminică a Postului Mare
Sfântul Luca al Crimeei – Cuvinte în Duminica Ortodoxiei Despre fericiri Am vorbit cu voi despre faptul că diavolul făureşte un îngrozitor lanţ de fier din patimile noastre, lanţ care coboară în adânc, trăgându-i acolo pe cei care, neexersând înfrânarea, dau frâu liber patimilor. Acum vreau să vorbesc despre un alt lanţ, lanţ de aur, [...]
Cuvinte în Duminica Lăsatului sec de brânză
Sfântul Luca al Crimeei – Cuvinte în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai Despre post Mâine începe Postul Mare. Ei bine, ce este postul? Pentru ce a fost el rânduit? Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit nu o dată despre post. În timpul vieţii Lui pământeşti, ucenicii Lui n-au postit, iar când cărturarii şi fariseii [...]
Cuvânt în Duminica Lăsatului sec de carne
Sfântul Luca al Crimeei – Cuvânt în Duminica Lăsatului sec de carne Despre Judecata cea viitoare a lui Dumnezeu A mai rămas o singură duminică până la Postul Mare. În duminica următoare, Duminica Iertării, Sfânta Biserică ne va chema să ne împăcăm, să ne iertăm unii altora greşelile, amintind că Dumnezeu ne iartă numai atunci [...]
