Aprilie
Pomenirea Cuviosului Memnon, făcătorul de minuni (29 aprilie)
Cuviosul Părintele nostru Memnon s-a dat din tinereţe lui Dumnezeu şi s-a făcut locaş curat al Sfîntului Duh; pentru că a supus pe trup duhului, omorîndu-şi patimile cu petrecerea cea aspră în multe osteneli şi a fost mai mare al călugărilor. Iar pentru viaţa sa asemenea cu îngerii, a luat de la Dumnezeu dar îndestulat [...]
Viaţa Preacuviosului Stareţ Nectarie de la Optina (1853-1928) (29 aprilie)
Acatistul Preacuvioşilor Stareţi de la Optina Ultimul stareţ de la Optina ales de către obşte a fost Cuviosul părintele nostru Nectarie, ucenicul Cuvioşilor Anatolie (Zertalov) şi Ambrozie. Cuviosul Nectarie (în lume Nicolae Vasilievici Tihonov) s-a născut în anul 1853, în oraşul Eliţ din gubemia Orlov într-o familie săracă. Tatăl său era muncitor la moară şi [...]
Pomenirea Sfîntului Apostol Iacob, fratele Sfîntului Ioan Evanghelistul, unul din cei doisprezece apostoli (30 aprilie)
Sfîntul Apostol Iacob a fost fiul lui Zevedeu şi fratele Sfîntului Evanghelist Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu. Şi era unul din cei doisprezece apostoli, care, împreună cu fratele său, lăsîndu-şi corabia, pe tatăl său şi mreaja sa, a mers după Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiască şi Îi urma pretutindeni, luînd aminte la învăţăturile ce ieşeau [...]
Pomenirea Sfîntului Donat, Episcopul Evriei (30 aprilie)
În zilele dreptcredinciosului împărat Teodosie cel Mare, acest Sfînt Donat a fost episcop în cetatea care se numeşte Evria, din Epirul vechi. Aproape de cetatea aceea se afla un loc ce se numea Soria, unde era şi un izvor de apă, din care dacă ar fi băut cineva, îndată cu amar murea. Aflînd de aceasta [...]
Sfântul Ignatie Briancianinov, Episcop de Stavropol (30 aprilie)
Acatistul Sfântului Ignatie Briancianinov Acest mare dascăl al rugăciunii lui Iisus s-a născut în anul 1807, dintr-o familie de nobili ruşi, în provincia Vologda. Din botez s-a numit Dimitrie. De mic se arăta foarte înţelept şi evlavios, iubind mai ales liniştea, rugăciunea, slujbele Bisericii şi citirea cărţilor sfinte. În urma unei boli, tînărul Dimitrie părăseşte [...]
