Cuvânt în Duminica Fiului Curvar

Sfântul Luca al Crimeei – Cuvânt în Duminica a XXXIV-a după Rusalii

Patria noastră este la Dumnezeu
Astăzi am ascultat pilda lui Hristos despre fiul curvar. Această pildă adânc mişcătoare, luminată de dumnezeiasca lumină a dragostei, ne învaţă cât de nemăsurată este milostivirea şi atotiertarea lui Dumnezeu, cât de însemnată, neapărat trebuincioasă, e pocăinţa. Fiul curvar era cel mai tânăr, şi de aceea slujeşte drept chip al tinereţii. Tinerii se abat adeseori de la calea dreaptă – şi iată că pe calea cea grea a pierzării a mers şi acest fiu mezin, care s-a plictisit în casa tatălui său, care a vrut să aibă libertate, a vrut să-şi rânduiască viaţa după bunul său plac. El şi-a rugat tatăl să-i dea partea cuvenită din moştenire, iar după ce-a primit-o a plecat de la el într-o ţară îndepărtată. Acolo, în goana sa după plăceri şi veselie, a căzut grabnic pe calea pierzării; şi-a cheltuit averea cu femeile desfrânate şi cu beţivii, ajungând la deplină sărăcie şi foamete, aşa încât a fost nevoit să se apuce de păscut porcii. Flămânzind greu, s-ar fi bucurat să mănânce nutreţul porcilor, dar nici acela nu i se dădea, în privinţa duhovnicească a căzut cum nu se poate mai jos, ajungând la starea dobitocească, şi a început a trăi cu porcii în cel mai nemijlocit înţeles al cuvântului. Pentru tineret este foarte firească năzuinţa spre plăceri şi veselie, fiindcă el nu cunoaşte viaţa, nu înţelege toată asprimea ei.
Read the rest of this entry »

Cuvânt în Duminica Vameşului şi Fariseului

Sfântul Luca al Crimeei – Cuvânt în Duminica a XXXIII-a după Rusalii

Despre rugăciune
Se apropie Postul Mare, vreme de rugăciune şi pocăinţă, vreme foarte însemnată a vieţii noastre – fiindcă ce lucru poate fi mai însemnat pentru creştini decât rugăciunea şi pocăinţa?
Sfântul apostol şi evanghelist Matei ne spune că atunci când Domnul Iisus Hristos a ieşit la propovăduire, primul lucru pe care a început să-l înveţe a fost pocăinţa. El îi chema pe toţi la pocăinţă prin următoarele cuvinte: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Mt. 3, 2). Chemarea la pocăinţă va răsuna mereu în răstimpul de pregătire pentru Post şi în timpul Postului – astăzi însă vom vorbi despre rugăciune. Rugăciunea este cea mai însemnată dintre lucrările omeneşti, fiindcă prin rugăciune duhul omului intră în împărtăşire nemijlocită cu Duhul Cel Dumnezeiesc. Prin rugăciune intrăm în împărtăşire cu însuşi Dumnezeu, şi cel a cărui rugăciune se face de o adâncime fără fund şi neobişnuit de lucrătoare, cel care a ajuns la rugăciunea cu care se ruga cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Serafim de Sarov, ştie preabine, din propria experienţă, cum are loc împărtăşirea cu Duhul Cel dumnezeiesc; ştie că oamenii primesc totul de la Dumnezeu cu ajutorul rugăciunii şi în rugăciune: aşa primesc şi îndreptarea cea adevărată a vieţii lor, şi pocăinţa, şi mângâierea, şi odihna, altfel spus tot ce este de trebuinţă omului ca să se mântuiască.
Read the rest of this entry »

Cuvânt în duminica lui Zaheu

Sfântul Luca al Crimeei – Cuvânt în duminica a XXXII-a după Rusalii

Setea de înnoire duhovnicească
Iisus, intrând, trecea prin Ierihon. Şi iată un bărbat cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat; şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, fiindcă era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să îl vadă, căci pe acolo avea să treacă (Lc. 19, 1-4).
Vameşi se numeau strângătorii impozitelor. Ei puteau dobândi bani pe cale nedreaptă la strânsul impozitelor, şi o făceau. Erau cruzi şi lacomi, jefuiau poporul, iar poporul îi ura. Însuşi cuvântul „vameş” ajunsese pentru popor totuna cu „păcătos”. Zaheu era mai-marele vameşilor, şi asupra lui apăsa şi mai greu ura poporului decât asupra vameşilor de rând – dar iată că omul acesta păcătos s-a aprins de dorinţa să-L vadă pe Domnul Iisus Hristos, despre Care auzise atât de multe. Când Domnul a trecut pe lângă pomul unde şedea Zaheu, El S-a oprit deodată şi a grăit: „Zaheu, coboară mai repede din pom şi mergi acasă, fiindcă astăzi trebuie să vin la tine”.
Read the rest of this entry »

Hristos Se naşte, slăviţi-L!

Sfântul Ioan Maximovici – Hristos Se naşte, slăviţi-L!

“În taină Te-ai născut în peşteră, Mântuitorule, dar cerul, ca o gură, tuturor Te-a propovăduit, steaua arătând-o!”

Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi S-a întrupat în linişte şi fără zarvă. Aşa cum picătura de rouă cade peste ţarină, la fel puterea Celui Preaînalt a umbrit-o pe Preacurata Fecioară şi S-a născut de la ea Mântuitorul lumii. Dar lumea n-a observat măreaţa lucrare înfăptuită de Dumnezeu. Oamenii erau ocupaţi fiecare cu treburile lui, atenţia lor era îndreptată spre grijile zilnice şi spre zgomotoasele întâmplări ale lumii. Roma îşi consolida stăpânirea asupra popoarelor şi puterea de stat. Grecia dezvolta artele şi se deda unei subtile înrobiri a cărnii. Popoarele orientale se străduiau să găsească în manifestările naturii răspunsuri la toate întrebările spiritului. Iudeii doreau fierbinte eliberarea de sub puterea străină şi aşteptau izbăvitorul în persoana lui Mesia – împăratul pământesc.
Read the rest of this entry »

Despre icoane și iconari

Sfântul Ioan Maximovici – Un discurs despre iconografie

Iconografia s-a născut în ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos şi-a şters faţa cu o pânză, imprimându-şi pe aceasta chipul Său dumnezeiesco-uman. Potrivit tradiţiei, Evanghelistul Luca a pictat chipul Maicii Domnului; şi, de asemenea, potrivit tradiţiei, astăzi există încă multe icoane pictate de el. Ca un adevărat pictor, el nu a pictat numai primele icoane ale Maicii Domnului, ci şi pe cele ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi poate că şi altele care nu s-au păstrat.
Read the rest of this entry »

Canon de rugăciune către Maica Domnului în ceasul morţii

Cantarea 1

Preasfanta Maica a lui Dumnezeu, miluieste-ma in ceasul mortii mele !

Adancul marii celei sarate ale acestei vieti, plina de desertaciuni si de multe feluri de patimi, iata mi s-a apropiat vremea ca sa o trec, dupa porunca Stapanului. Ci, o, amar mie ticalosului! Ca ocarmuitor spre liman de liniste nu am, pentru pacatele mele, si nu stiu cum voiu trece. Pentru aceea, Preasfanta, Stapana mea Marie, Maica lui Dumnezeu, iata acum mai inainte de ceasul mortii mele , cu umilinta sufletului meu ma rog tie: cu pocainta indrepteaza calea mea si cand vei cedea sfarsitul meu, grabeste curand si vino intru ajutorul meu si nu ma lasa pe mine nici te departa de la mine, intru inspaimantatorul ceas al mortii mele, izbavindu-ma de cumplitii draci si de groaznica lor vedere; Marie preadulce, nadejdea mantuirii mele
Read the rest of this entry »

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Cantarea I

Pe moartea ce se salbaticise de demult, prin nasterea ta, Stapana, ai surpat-o; pentru aceasta strigam tie : bucura-te mantuirea celor robiti, bucura-te innoirea tuturor, Stapana.
Read the rest of this entry »

Canon de rugăciune la Maica Domnului, pentru milostivire

Cântarea I

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!

Maică Multmilostivă prin naşterea Ta ai surpat moartea ce se sălbăticise de demult; pentru aceasta strigăm Ţie: Bucură-Te mântuirea celor robiţi! Bucură-Te înnoirea tuturor, Maică Preacurată!
Read the rest of this entry »

Canon de rugăciune la vreme de necaz

Cântarea 1

Adeveritu-s-au cuvintele Tale, Mântuitorule, căci ne-ai spus mai înainte despre greutăţile prin care vom trece, dar ne-ai şi învăţat să stăm împotriva lor cu bărbăţie: “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. O, sfântă îndrăzneală care dai putere iubitorilor de Hristos şi ruşinezi lumea iubitoare de plăceri!
Read the rest of this entry »

Canon de pocăinţă pentru pruncii avortaţi

Cântarea 1

Răstignitu-Te-ai pe Cruce de bunăvoie, Hristoase, să mântuieşti pe cei căzuţi de bunăvoie în întunericul păcatelor. Mărturisesc că eu însumi Te-am răstignit şi pruncul pe care mi l-ai trimis cu nemărginită dragoste, cu nemărgi­nită nepăsare şi ură, morţii l-am dat. Vrednic sunt de osândă. Ard de viu în focul conştiinţei şi nu am unde să fug de la faţa mâniei Tale.
Read the rest of this entry »