Sfinţii Mucenici Timotei, Agapie şi Tecla (19 august)

Slăvitul Mucenic Timotei era cu neamul din Palestina şi, fiind desăvârşit şi la viaţă şi la cuvânt, a fost făcut învăţător al dreptei credinţe. Deci, fiind prins şi stând de faţă la Gaza înaintea lui Urban, a spus că este din partea creştinilor. Atunci a fost bătut rău şi chinuit în tot felul şi, nicidecum întorcându-se, a fost băgat în foc, unde şi-a primit sfârşitul. Şi în aceeaşi cetate, Agapie şi Tecla Vizianca ţinându-se de credinţa lui Hristos, au fost daţi la fiare şi şi-au luat prin ele cununa muceniciei.