Despre frica de Domnul

Sfântul Nicolae Velimirovici despre frica de Domnul
Petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre (I Petru l: 17).

Acestea sunt cuvintele Marelui Apostol Petru, cuvinte care au o îndoită întemeiere: cea venită din insuflarea dumnezeiască, şi cea venită din experienţa adîncă a trăirii vieţii. Din insuflare dumnezeiască, pescarul cel simplu şi neştiutor de carte s-a făcut învăţător şi dascăl preaînvăţat popoarelor, stîlp al Credinţei şi preaputernic făcător de minuni. Prin experienţa adîncă a trăirii vieţii personale, el a învăţat că toată înţelepciunea şi puterea omului vin doar de la Dumnezeu şi că omul trebuie astfel să aibă din belşug şi statornic frică faţă de El, şi faţă de nimeni şi nimic altceva.
Nebunul se înspăimântă doar atunci când vede lucind fulgerul şi când aude tunetul furtunii, dar omul înţelept se teme de Domnul în fiecare zi şi în fiecare ceas. Căci Ziditorul fulgerului şi furtunii este mult mai înfricoşat decât fulgerul şi furtuna înseşi, şi mai ales, el este pururea cu tine. De aceea, nu este destul să te temi de Domnul numai din când în când, ci trebuie să te temi de Domnul cu fiecare răsuflare. Căci frica de Domnul este mai proaspătă şi mai răcoritoare decât ozonul cel mai curat, atunci când se pogoară în atmosfera viciată a sufletului tău. Acest ozon aduce curăţire, purificare, uşurare, bună mireasmă şi sănătate. Până ce nu s-a întărit în frica de Domnul, Petru era doar Petru, iar nu Marele Apostol Petru, eroul, învăţătorul lumii, şi făcătorul de minuni.
O fraţilor, să nu ne fie nouă a ne bucura mai înainte de seceriş. Această viaţă a noastră nu este secerişul, ci timpul semănatului întru nevoinţele trupului, şi sudoarea feţei, şi întru frică mare pentru mântuirea noastră. Semănătorul cu frică şi trăieşte până ce nu vede că semănăturile lui au rodit, şi până când nu le strânge în hamabare. Să ne amânăm şi noi bucuria până la ziua secerişului, căci acum este vremea nu a bucuriei, ci a nevoinţelor întru frică şi cutremur. Oare mântui-mă-voi?
Iată întrebarea care trebuie să ne ardă zi şi noapte, în acelaşi fel în care îl chinuie şi pe semănător întrebarea: Oare izbuti-voi să culeg roadele muncii mele semănate cu sudoare în acest ogor? Semănătorul pururea seamănă cu sudoare. Să facem şi noi la fel, nevoindu-ne cu fică şi cu cutremur în tot timpul pribegirii noastre pe acest pământ.
O Atotânfricoşate şi Preaputernice Doamne, viază-ne pre noi întru frica Ta, Căci Ţie se cuvinte toată slava şi mulţumită în veci, Amin.
(din Vieţile Sfinţilor însoţite de Cântări, Cugetări, Luări aminte şi Predici pentru fiecare zi a anului)