Despre biruinţa asupra lumii

Sfântul Nicolae Velimirovici despre biruinţa asupra lumii
În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. (loan 16:33).

Unul şi Singurul Biruitorul Lumii cu aceste cuvinte îi învaţă pe ucenicii şi următorii Lui să nu se înfricoşeze de lume. Cu adevărat, puternică se înfăţişează lumea ochilor noştri. Şi totuşi, Cel Care a creat-o, nu este El oare mult mai puternic decât ea? Lumea pare înfricoşătoare aceluia care nu ştie că Dumnezeu guvernează în ea şi că El este autoritatea ultimă care o ţine în fiinţă după bună Voia Sa, putând-o desfiinţa într-o clipă, dacă aşa doreşte, însă pe cel care ştie aceste lucruri, lumea nu-l poate speria.
Prin comparaţie cu Stăpânul Hristos lumea pare o pânză ţesută numai din slăbiciune; pe când în Stăpânul Hristos nu se află absolut nici o slăbiciune. Celui care nu ştie aceasta, lumea îi este cu adevărat înspăimântătoare, pe cînd celui care o ştie, câtuşi de puţin. Lumea ne-a dăruit un trup pieritor şi din cauza aceasta ar vrea să ne acapareze şi sufletul. Dar cum ar putea-o face, dacă noi ne ţinem bine ca nişte adevăraţi ostaşi ai Biruitorului ei?

Biruitorul asupra Lumii ne înarmează şi pe noi cu armele Lui de luptă. Prin exemplul Lui, El ne învaţă cum să luptăm, ne arată cum şi unde se ascunde vrăjmaşul, ne arată calea de atac şi de retragere, ne ţine cu sfântă şi puternică mâna Lui, ne acoperă cu acoperământul aripilor Lui, ne hrăneşte cu scump Trupul şi scump Sângele Lui. Mai mult, ne încurajează puternic strigându-ne: îndrăzniţi! Aşa stând lucrurile, fraţilor, ce ne-ar mai putea face nouă lumea când prăbuşirea ei pecetluită cu biruinţa lui Hristos?!

O Doamne Biruitorule al Lumii şi Dăruitorule al izbnzâilor noastre, fii aproape de noi întotdeauna alungând frica de la noi, călăuzeşte-ne pe noi întotdeauna ca aproape de Tine pururea cu inima noastră să fim, cu mintea şi cu sufletul.

Despre maiestatea lui Hristos Biruitorul
Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lîna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului (Apocalipsa, 1: 14).

Aşa L-a văzut Sfântul Ioan Teologul pe Mântuitorul, după slăvită Lui Biruinţă şi Înviere, el care îl văzuse şi mai înainte cu ochii cei trupeşti, el care a fost mereu văzător de Dumnezeu. El L-a văzut ca pe Fiul Omului, îmbrăcat într-un strai lung, încins cu un brâu de aur, având şapte stele în mâna Lui dreaptă, iar Faţa Lui strălucind ca soarele când străluceşte în puterea lui (Apocalipsa, 1: 16). Iată puterea şi slava cu care i s-a înfăţişat Domnul în vedenie lui Ioan, El Care pe Cruce era fără strălucire şi fără chip, şi Care părea cel mai neputincios dintre toţi fiii oamenilor tuturor celor care treceau pe acolo şi clătinau din capete. Dar de ce era părul capului lui alb ca lâna albă şi ca zăpada? Au nu de abia împlinise Domnul treizeci şi trei de ani când a fost răstignit de oameni? De unde dar părul cel alb? Au
nu arată acesta vârsta bătrîneţelor? Cu adevărat aceasta arată, dar atunci când este vorba de oameni muritori; dar atunci cînd este vorba de Hristos în Slavă, capul cel alb cu pletele albe ca zăpada arată mai mult decît vârsta bătrîneţelor: el arată veşnicia, şi anume, veşnicia tinereţii! Căci bătrâneţea este a trecutului, pe când tinereţea, a viitorului care va să fie. Mai mult, au nu este El oare atât bătrâneţea
încuviinţată a înţelepciunii cât şi tinereţea cea veşnică? Căci mai mult decât tot ceea ce a fost în timp şi este de-a lungul timpului, Hristos este mai ales veşnicia cea în afară de orice timp. Dar de ce erau ochii Lui ca para focului? Pentru că El este Atotvăzător. De lumina soarelui multe feluri de lucruri se pot ascunde, dar nimic nu poate sta ascuns Ochilor Lui, fie din ceruri, sau de pe pământ, sau dedesubt. Firele zidirii toate sunt limpezi înaintea Ochilor Lui; El vede atomii pietrei, şi fiecare picătură de apă din mare; el vede atomii aerului şi toate dorinţele şi doririle fiecărui suflet de El zidit. El este Unul şi acelaşi şi ca nimeni altul; El este Cel Care din iubire pentru rasa omenească a venit pe pământ, S-a îmbrăcat în trup muritor şi a suferit cu el, a fost batjocorit şi scuipat de necredincioşi. El este nimeni altul decât Chiar Acela Care a stat spânzurat pe Cruce, fără frumuseţe şi fără chip, a stat spânzurat împreună cu cei fără de lege, şi a fost îngropat ca un mort de Iosif şi Nicodim.

O fraţilor, cât de înfricoşător lucru este să gândim la ce Oaspete măreţ şi maiestuos a avut pământul! Dar şi mai înspăimîntător lucru este să ne gândim împotriva Cui şi-a ridicat mâinile ei ucigaşe o omenire bolnavă mintal!

O Preaslăvite Doamne, iartă-ne nouă păcatele noastre şi pomeneşte-ne pre noi când vei veni întru împărăţia Ta! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin
(din Vieţile Sfinţilor însoţite de Cântări, Cugetări, Luări aminte şi Predici pentru fiecare zi a anului)