Despre recunoaşterea Fiului lui Dumnezeu în plin întuneric

Sfântul Nicolae Velimirovici despre recunoaşterea Fiului lui Dumnezeu în plin întuneric
Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta! (Matei 27: 54)

Aşa a strigat sutaşul, cel care a păzit conştiincios crucea, după porunca comandantului său. Căci avea ordin de la superiorii lui să păzească Trupul lui Hristos pe Golgota. La vedere el nu şi-a făcut decât stricta datorie, acţionând aproape ca o maşină, dar cu acest strigăt sufletul lui s-a trezit. El, un soldat roman, un păgân şi un idolatru, a văzut deodată pe deplin tot adevărul care s-a petrecut în timpul morţii lui Hristos Dumnezeu, atunci când a strigat: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta! Necunoscând nimic despre Unul Dumnezeu, necunoscând nimic despre Lege sau Proroci, el a înţeles, a cuprins pe dată într-o fulgerare a inimii şi minţii ceea ce înşişi preoţii Celui Preaînalt şi învăţătorii de Lege nu au voit să înţeleagă. Cu strigătul sutaşului s-au împlinit Scripturile de Domnul rostite: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi (loan 9: 39). Cu adevărat, iată că cel care era orb cu duhul a văzut, pe cînd cei care credeau că văd au fost complet orbiţi.
Dar oare a fost cu putinţă ca bătrânii evreilor să nu vadă întunecarea soarelui, nici să simtă cumplitul cutremur de pămînt, nici să vadă cum se despică pietrele, nici cum se sfâşie vălul catapetesmei Templului, nici să recunoască mulţii sfinţi care s-au sculat din morminte şi au intrat în Ierusalim în văzul tuturor? Ba nu, căci ei au văzut cu adevărat toate acestea, pe toate, cu de-amănuntul. Şi totuşi duhurile lor au rămas surde, iar inimile lor încremenite ca piatra. Toate aceste întâmplări cutremurătoare şi nemaiîntâlnite ei le-au interpretat probabil aşa cum le-ar interpreta şi în ziua de azi necredincioşii: ca pe nişte iluzii sau coincidenţe. Căci neopăgânii zilelor noastre socotesc drept coincidenţă sau iluzie tot ceea ce lucrează degetul lui Dumnezeu spre certarea, călăuzirea, sau învăţătura oamenilor.

Sutaşul roman Longin, cel căruia i se poruncise de către superiorii lui să păzească Trupul de pe Golgota, a văzut şi a stat martor tuturor acestor colosale întâmplări fără prejudecăţi, pe care văzându-le şi de care cutremurându-se, a strigat fără teamă credinţa în Fiul lui Dumnezeu de la piciorul Crucii. Aceasta nu a fost o exclamare nereflectată a unei inimi înspăimântate; ci ea a fost o mărturisire de credinţă, pentru care sutaşul Longin mai tîrziu şi-a dat şi viaţa, spre a câştiga viaţa cea veşnică în împărăţia Cerurilor.

O fraţilor, ce mare este acest bărbat, acest centurion roman care, văzând trupul mort al Domnului răstignit între cei doi tâlhari, pe muntele acela de necuraţii care era Golgota, L-a recunoscut în el pe Dumnezeu şi L-a mărturisit ca Dumnezeu! O, fraţilor, cât de netrebnici sunt acei creştini care, recunoscând că Domnul a înviat, Sa proslăvit, că este Biruitorul şi de biruinţă Purtătorul prin miile lui de sfinţi, mai ţin cu toate acestea în inimile lor şarpele otrăvitor al îndoielii care le ucide zilele şi îi îngroapă de vii în întunericul cel mai dinafară!

O, Răstignite şi înviate Doamne, milostiveşte-Te şi ne mântuieşte pre noi, căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.
(din Vieţile Sfinţilor însoţite de Cântări, Cugetări, Luări aminte şi Predici pentru fiecare zi a anului)