Despre smerenie

Sfântul Nicolae Velimirovici despre smerenia care vine înaintea măririi
… iar smerenia trece înaintea măririi (Pildele lui Solomon 15: 33).

Aici mărirea care se are în vedere este cea adevărată, iar nu cea falsă, ea este mărirea cea veşnică, iar nu cea care piere. Mărirea care este de la oameni este o mărire care piere, pe când mărirea care este de la Dumnezeu este veşnică. Cei pe care îi slăvesc oamenii de fapt sunt lipsiţi de slavă, pe când cei pe care îi proslăveşte Dumnezeu sunt cu adevărat slăviţi. Domnul nostru le-a zis cărturarilor iudei: Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii, şi slava care vine de la unul Dumnezeu nu o căutaţi? (loan 5: 44). Vedeţi cum deosebeşte Domnul între slava de la oameni şi cea de la Dumnezeu? Iar despre Sine, El a zis: Slavă de la oameni nu primesc (loan 5: 41).
Căci cel care primeşte slavă de la oameni călătoreşte pe calea trufiei, pe când cel care primeşte slavă de la Dumnezeu merge pe calea smereniei. Sfinţii lui Dumnezeu erau cei mai smeriţi robi ai lui Dumnezeu. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu era împodobită cu cea mai adîncă smerenie. Căci a căutat spre smerenia roabei Sale (Luca l: 48). Dar cel mai smerit dintre cei smeriţi a fost Domnul însuşi, începătorul acestei înreceri întru smerenie, în timpul vieţii Lui pământeşti, smerenia a trecut întotdeauna înaintea măririi. Fraţilor, aşa trebuie să fie şi în vieţile noastre dacă dorim cu adevărat adevărata mărire. Căci dacă smerenia nu va fi înaintea măririi, atunci mărirea niciodată nu va veni.
O Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, învăţătorule al nostru şi Pildă supremă a vieţii noastre, Cela Ce eşti singura noastră mărire şi Măritorul tuturor celor blânzi şi smeriţi, insuflă-ne nouă smerenia Ta cea tainică şi negrăită, căci noi pre Tine Te lăudăm, Ţie ne închinăm şi Ţie iţi mulţumim în veci, Amin.
(din Vieţile Sfinţilor însoţite de Cântări, Cugetări, Luări aminte şi Predici pentru fiecare zi a anului)