Despre şovăiala lui Pilat
Sfântul Nicolae Velimirovici despre şovăiala lui Pilat
Pentru aceasta Pilat căuta să-L elibereze; [apoi] L-a predat lor ca să fie răstignit (loan 19: 12, 16).
Oare de unde această contradicţie la Pilat? De unde această voinţă îndoită, în una şi aceeaşi persoană? Câtă vreme s-a aflat sub privirea luminoasă a lui Hristos, Pilat a vrut cu toată inima să-l elibereze pe Cel Drept. Dar când l-a învăluit întunericul privirilor evreilor, el a căzut de acord cu lucrările întunericului.
Aceasta este sămânţa căzută între spini. Câtă vreme peste sămânţă a luminat lumina Feţei Domnului, ea a prins rădăcină, dar de îndată ce această lumină s-a luat, şi peste ea a căzut umbra spinilor, întunericul lor a înăbuşit-o. Când Stăpânul Hristos a grăit limpede şi cu autoritate înaintea lui Pilat, zicându-i: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dată ţie de sus (loan 19: 11), Pilat s-a simţit covârşit de frica de Dumnezeu. Dar când masele de evrei i-au strigat lui Pilat Dacă îl eliberezi, nu eşti prieten al Cezarului (loan 19: 12), atunci Pilat s-a umplut de frica cezarului pământesc. Frica lui de trup a fost mai tare decât frica pentru sufletul lui, aşa cum se întâmplă ades cu oamenii şi astăzi. Pilat era ucenic al înţelepciunii celei lumeşti, înţelepciunea acestei lumi nu oferă putere, ea doar inspiră teama, înţelepciunea acestei lumi nu hrăneşte sufletul, ci doar (cel mult) trupul, înţelepciunea lumii nu inspiră teamă pentru suflet, ci doar pentru trup şi pentru ceea ce este trupesc, în Pilat avem un exemplu evident şi jalnic a ce fel de caractere produce şi educă înţelepciunea lumii, prin aceea că îl ocolesc pe Dumnezeu şi merg împotriva lui Hristos. Caracterul slab şi şovăitor al lui Pilat este o icoană vie, nu doar pentru păgâni, ci şi pentru creştinii cei slabi şi şovăitori.
Chiar unii creştini, şi chiar zilnic, în mod imperceptibil şi cel mai adesea inconştient, ar vrea uneori să-L ferească pe Hristos, de ura şi întunericul evreiesc dinlăuntrul lor, iar alteori ar vrea să-L lase pradă acelui duh ucigaş al răstignirii. Aceasta se întâmplă întotdeauna când creştinul încalcă vreuna din poruncile lui Hritos de dragul plăcerii şi confortului trupesc. Pentru moment, acea poruncă luminează inima creştinului celui şovăitor, dar în următorul, întunericul cel trupesc devine mai tare, aşa încât creştinul îi cedează cu totul.
O Stăpâne, Îndelung răbdătorule Doamne, nu-Ţi lua lumina Ta de la noi nici măcar o clipă, ca să nu ne covârşească cu desăvârşire întunericul patimilor noastre. Ci ajută-ne nouă să rămânem copii ai luminii până la sfârşit, căci numai Ţie se cuvine slava şi mulţumită în veci, Amin.
(din Vieţile Sfinţilor însoţite de Cântări, Cugetări, Luări aminte şi Predici pentru fiecare zi a anului)
