Despre supunerea faţă de Voia lui Dumnezeu

Sfântul Nicolae Velimirovici despre supunerea faţă de Voia lui Dumnezeu
Facă-se Voia Ta, precum în cer, aşa şi pre pământ (Matei 6:10).

Binecuvântat fie Sfântul Botezător Ioan în veci, căci a împlinit Vestea Cea Bună înaintea sosirii Veştii Celei Bune! Plecând în pustie, el s-a dăruit întreg voii lui Dumnezeu, cu trupul şi cu sufletul. Voia lui Dumnezeu a împlinit-o în trupul său pe pământ, ca şi în cerul sufletului său. Nici foamea nici fiarele sălbatice nu s-au apropiat de trupul său de-a lungul anilor lungi pe care i-a petrecut în pustie. Nici nu a fost sufletul său vătămat de tristeţe sau disperare din cauza singurătăţii, şi nici de mândrie din cauza vederilor cereşti. El nu a căutat la oameni nici pâine şi nici cunoaştere, însuşi Dumnezeu i-a dăruit toate cele de trebuinţă, căci el însuşi se dăruise mai înainte cu totul voii lui Dumnezeu.
El nici s-a îndreptat cu paşii spre pustie, nici a ieşit afară din ea. O cârmă nevăzută de sus i-a călăuzit întreaga viaţă. Căci la ceasul în care a trebuit să iasă din pustie şi să iasă în întâmpinarea Domnului, s-a spus: Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan (Luca 3:2). Ioan a vorbit ca un tânăr nevinovat despre vestirea ce o primise de la puterile cereşti: Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1: 33-34).

Cât de blând şi de simplu vorbeşte despre cele cereşti! Şi cât de înfricoşător este el, întocmai ca un leu, atunci când strigă împotriva nelegiuirii oamenilor, a lui Irod şi Irodiadei! Mielul şi leul sălăşluiesc amândoi în el. Cerul îi este la fel de aproape precum o mamă de pruncul ei. Voia lui Dumnezeu îi este tot atât de limpede precum îi sunt aproape îngerii din cer.

O Atotînţelepte Doamne, călăuzeşte sufletele noastre în pustia vieţii acesteia după sfântă voia Ta, aşa cum l-ai călăuzit şi pe Botezătorul! Căci a Ta este slava şi mulţumită în veci, Amin.
(din Vieţile Sfinţilor însoţite de Cântări, Cugetări, Luări aminte şi Predici pentru fiecare zi a anului)