Sfântul Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei (12 noiembrie)

Sprijinitorul celor săraci – a împărţit cu ei nu numai bunurile sale ci şi bunurile Bisericii. S-a născut în jurul anului 550, la Amathos (Cipru), în familia lui Epifanie, guvernatorul insulei. Dărnicia lui faţă de cei necăjiţi şi săraci – pe care îi numea „stăpânii” săi – avea să-i atragă supranumele de „cel Milostiv”.

Ioan era căsătorit şi avea copii, însă, rămânând văduv, a fost chemat să ocupe scaunul patriarhal de la Alexandria, rămas vacant după moartea patriarhului Teodor. Înscăunarea sa a avut loc în anul 611, devenind al cincilea patriarh de Alexandria cu acest nume.

La acea vreme, Patriarhia de Alexandria dispunea de numeroase resurse materiale provenind mai ales din activităţile de comerţ. Ioan împărţea cu dărnicie celor săraci nu numai bunurile sale, ci şi pe cele ale Patriarhiei. Aşa se face că, odată, primind în dar o pătură cu cusături scumpe, n-a avut somn până nu a vândut-o, iar banii obţinuţi din vânzarea ei i-a împărţit săracilor. Altădată, unui om care se minuna de marea lui dărnicie faţă de cei săraci şi neajutoraţi, patriarhul Ioan i-a povestit despre o viziune pe care o avusese, în care Milostenia i-a apărut sub chipul unei tinere frumoase şi i s-a recomandat ca fiind „cea dintâi fiică a Domnului”.

În calitate de patriarh, Ioan se afla mereu la dispoziţia celorlalţi, indiferent că era vorba de vreo rugăminte sau de vreo plângere. Milostenia lui era îndreptată atât către creştinii din Alexandria, cât şi către cei de altă credinţă ori de altă naţionalitate. Astfel, atunci când perşii au jefuit Ierusalimul, el a ajutat la salvarea locuitorilor prin furnizarea unor mari sume de bani, a unor cantităţi mari de vin, porumb, ulei şi îmbrăcăminte, în afara animalelor de povară pentru transportul acestor bunuri de care Ierusalimul avea atâta nevoie.

Uneori, dărnicia sa părea excesivă. Odată, unul dintre apropiaţii patriarhului şi-a dat seama că un om – deghizat fiind – încerca să-l înşele pe Sf. Ioan, revenind de mai multe ori pentru a primi ceva de pomană. Fiind înştiinţat, patriarhul a răspuns că acel om deghizat putea fi chiar Hristos. Altă dată, între el şi prefectul imperial Nichita, cu care era bun prieten, s-a iscat o mare ceartă, întrucât acesta din urmă încerca să-şi însuşească unele dintre bunurile Bisericii pentru a sprijini trupele împăratului Heraclie în lupta împotriva perşilor. Ioan a rezistat acestor încercări, iar Nichita, în cele din urmă, şi-a cerut iertare.

În anul 619, când perşii au invadat Egiptul, patriarhul Ioan a fost nevoit să fugă din Alexandria. Întors în Cipru, a murit la scurt timp după aceea, lăsând în urma sa multe realizări frumoase şi un exemplu demn de urmat.