Viaţa Preacuviosului Stareţ Ilarion de la Optina (1805-1873) (18 septembrie)

Acatistul Preacuvioşilor Stareţi de la Optina

Preacuviosul Ilarion (în lume Rodion Nikitici Ponomarev) s-a născut în noaptea de Înviere, la data de 8 spre 9 aprilie 1805, în familia lui Nikita Filimonovici şi a Eufimiei Nikiforovna Ponomarev. Tatăl său era un om cucernic, croitor de profesie. Mai târziu, după fiul său, a intrat şi el în monahism la Sihăstria Optina, primind numele de Nifont, ostenindu-se la stupăria schitului şi trecând la Domnul în anul 1849.

Copilăria şi tinereţea viitorului stareţ au decurs în casa părintească, în judeţul Novohopersk din gubernia Voronej. Rodion era liniştit, nu se prea juca cu cei de vârsta sa, îndrăgind să stea acasă şi să-şi ajute tatăl în meseria lui. Mama lui Rodion i-a prezis fiului ei monahismul încă de la vârsta de şapte ani. Acesta simţea încă din copilărie aspiraţia spre monahism şi credea că meseria de croitor îl va ajuta în viaţa monahală.

În anul 1829, la vârsta de 24 de ani, Rodion s-a mutat cu familia în oraşul Saratov, unde a petrecut nouă ani din viaţă. Fiind un râvnitor al evlaviei, el urma cu credincioşie dogmele Bisericii Ortodoxe şi avea grijă ca şi muncitorii angajaţi de către el să respecte poruncile creştine. Rodion Nikitici i-a învăţat pe muncitorii săi cititul şi cântarea bisericească. Vorbirea deşartă şi glumele nepotrivite în timpul muncii erau strict interzise. Rodion însuşi era foarte blând şi iubitor de pace.

La Saratov, sub ocrotirea Prea Sfinţitului Iacov, Rodion Nikitici s-a luptat cu bărbăţie împotriva diferiţilor falsificatori ai credinţei ortodoxe.

Treptat, odată cu maturitatea duhovnicească, vine şi hotărârea definitivă să renunţe la toate şi să urmeze lui Hristos. Încă neştiind Mânăstirea pe care o va alege, Rodion îşi petrece o parte din anul 1837 şi întreg anul1838 într-un pelerinaj la cele mai renumite mânăstiri ale Rusiei. Vizitând multe mânăstiri, el s-a liniştit sufleteşte doar la Sihăstria Optina, dobândind ceea ce a căutat pe parcursul a aproape doi ani: călăuzirea stareţului şi împreună vieţuirea cu bărbaţi înduhovniciţi, capabili cu ajutorul lui Dumnezeu să-l facă şi pe el vrednic de a moşteni Împărăţia Cerului. La 13 martie 1839, el eru deja acceptat în rândul ostii schitului.

În acel timp în mânăstire se nevoiau fericiţii stareţi Leonid şi Macarie. Rodion a fost cazat în vecinătatea chiliei fostului egumen de la Valaam, părintele Varlaam, care a avut o influenţă binefăcătoare asupra viitorului stareţ. Fraţii se spovedeau la Cuviosul Macarie. În acelaşi timp, Rodion mergea în fiecare zi în mânăstire să-şi descopere cu sinceritate gândurile stareţului Leonid. După rânduirea Cuviosului Macarie, la data de 1 decembrie 1839, în funcţia de conducător al schitului, Rodion a fost ales ajutor de chilie al stareţului şi a împlinit această ascultare vreme de douăzeci de ani, adică până în ziua sfârşitului fericit al stareţului Macarie, în anul 1860. Luând asupra sa „colacul de salvare al ascultării”, sporind în nevoinţa lăuntrică, Cuviosul Ilarion se străduja din toate puterile să ducă şi jugul muncilor trupeşti. În afară de ascultarea de ajutor de chilie al stareţului, el era de asemenea în caz de nevoie cultivator de legume, grădinar, fierbea cvas, cocea pâine, avea grijă de albine la stupărie.

În ultimii ani ai vieţii, Cuviosul Macarie l-a binecuvântat pe Cuviosul Ilarion să continue nevoinţa de stareţ, încredinţându-i îndrumarea duhovnicească a multora dintre fiii săi duhovniceşti, fapt prin care a confirmat înaintarea Cuviosului Ilarion în nevoinţa lăuntrică.

Primind de la stareţul său această ascultare, Cuviosul stareţ Ilarion a purtat-o până la sfârşitul vieţii sale pământesti.

Începând cu 8 aprilie 1863, stareţului Ilarion i s-a încredinţat o nouă ascultare: a fost numit conducător al schitului şi duhovnicul general al mânăstirii. Cuviosul stareţ Ilarion a fost un adevărat „păstor bun”: totdeauna, chiar şi în grelele zile de pe urmă ale bolii sale, înainte de moarte, se îngrijea de fiii săi duhovniceşti şi era totdeauna gata să le vină în ajutor în nevoile lor duhovniceşti şi de viaţă. Arzând de dragoste duhovnicească şi aprins de râvna sfintei credinţe ortodoxe, stareţul îl înţelepţea pe fiecare dintre cei care veneau la mânăstire, fie el necredincios sau rascolnic, şi-l întorcea la maica noastră, Biserica Ortodoxă.

Credincioşia şi dragostea către Mântuitorul nostru cel Milostiv Iisus Hristos, râvna neabătută de a urma calea poruncilor Lui Evanghelice, au făcut inima smeritului staret cămară a multor daruri ale Duhului Sfânt, care se revă;sau din belşug peste cei veniţi să-i ceară ajutorul. Pe lângă darul binecuvântat al dreptei socoteli, Cuviosul Ilarion avea si darul înainte-vederii, fiind un învăţător care ducea o viaţă cu adevărat pustnicească. Însă nu doar de cinstire şi dragoste s-a bucurat, căci uneori a trebuit să îndure chiar şi hula, şi calomnia. Însă pe toate le suporta cu mare smerenie şi îngăduinţă faţă de neputinţele omeneşti.

În anul 1870, sănătatea stareţului s-a înrăutăţit. În pofida acestui fapt, el participa la toate slujbele bisericeşti. La 4 martie 1872, în sâmbăta Postului mare, stareţul a slujit ultima Liturghie. În ziua de duminică, 5 martie, stareţul a căzut definitiv la pat, iar la 9 martie a fost tuns în schimă păstrându-i-se numele de IIarion.

Cuviosul şi-a prezis ziua sfârşitului cu patru săptămâni înainte. În sfârşit, la 18 septembrie 1873, împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, la ora cinci şi jumătate dimineaţa, stareţul a adormit în pace întru Domnul, fiind deplin conştient. Cei care l-au văzut pe Cuviosul Părintele nostru IIarion pe patul de moarte, aveau înaintea lor un exemplu de mare smerenie, blândeţe şi răbdare.