Sfântul Mărturisitor Visarion Sarai, Ieromonahul (21 octombrie)

Acatistul Sfintilor Visarion, Sofronie si Oprea

Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preoţilor şi credincioşilor ortodocşi români din Transilvania, s-au ridicat nenumăraţi apărători ai dreptei credinţe, în faţa încercărilor autorităţilor habsburgice – care stăpâneau Transilvania din 1688 – de a-i trece cu forţa la unirea cu Biserica Romei, între aceştia se numără cuvioşii ieromonahi Visarion Sărai, Sofronie de la Cioara şi Nicodim, protopopul Nicolae Pop din Balomir, preoţii Moise Măcinic din Sibiel, Ioan din Galeş, Ioan din Aciliu, Ioan din Poiana Sibiului, Ioan şi Oprea din Sălişte, Ioan Pinariu din Sadu, preotesele din Tilişca, din Poiana Sibiului şi din Deal, credincioşii ţărani Oprea Miclăuş din Sălişte, Ioan Oancea din Făgăraş, Constantin Petric din Jina, Ioan Crăciun din Cărpiniş, Toma Maier din Răhău, Tănase Todoran din Bichigiu (în părţile Bistriţei). Istoria a păstrat, însă, şi alte multe nume de preoţi şi credincioşi, bărbaţi, femei şi chiar copii din satele Sălişte, Tilişca, Poiana Sibiului, Jina, Deal, Cărpiniş, Colun, Cuzdrioara (lângă Dej) etc., ucişi sau morţi în urma suferinţelor îndurate, bătuţi până ta sânge, întemniţaţi sau alungaţi din satele lor.

Şirul acestor mărturisitori ai dreptei credinţe, începe cu ieromonahul Visarion Sărai, venit în Transilvania în anul 1744. Acest Visarion, numit din botez Nicolae, era născut în Bosnia, părinţii săi, Maxim şi Maria, stabilindu-se apoi în localitatea Kostainiţa în Croaţia. Mulţi istorici l-au considerat sârb. Mai nou s-a dovedit că se trăgea din „vlahii”din Bosnia, din familia Ciurcea sau Tiurcia. Chiar şi într-un act emis de autorităţile militare din Timişoara era numit „eremitul valah”. Nu ştim când a ajuns în Ţara Sfântă, în anul 1738 a fost călugărit în mănăstirea Sfântul Sava de lângă Ierusalim, sub numele Visarion. Cercetează apoi mănăstirile din Muntele Athos, după care se stabileşte în mănăstirea Pakra din Slavonia. Apreciat de mitropolitul Arsenic Ioanovici Şacabent de la Karloviţ, în 1744 acesta îi dă binecuvântarea să plece în Banat, iar de aici în Transilvania, spre a lucra în vederea întăririi Ortodoxiei, ameninţată de uniatism. Trece prin Timişoara şi pe la unele mănăstiri bănăţene, făcând un popas mai îndelungat la Lipova, în martie 1744. în apropierea oraşului a ridicat o cruce, din faţa căreia predica mulţimilor de credincioşi români din împrejurimi, veniţi aici mai cu seamă cu prilejul târgurilor săptămânale. Aceste lucruri le scrie protopopul Nicolae Stoica de Haţegîn Cronica Banatului. La această cruce s-au făcut apoi adevărate pelerinaje, încât autorităţile de stat au fost nevoite, în mai multe rânduri, să ia măsuri pentru împiedicarea lor.

Părăsind Lipova, s-a îndreptat, pe Valea Mureşului, spre Dobra (jud. Hunedoara), însoţit de un mare număr de credincioşi, precum şi de trei negustori „greci”din Lipova (deci, macedo-români), Dima Nino, Gheorghe Nicola şi Gavrilă Bistro. La Dobra a ţinut credincioşilor aceleaşi predici simple, prin care îi îndemna să nu asculte de preoţii uniţi, ci să rămână statornici în credinţa ortodoxă. De aici, înconjurat de mulţimi, s-a îndreptat spre Deva şi Orăş-tie, ajungând apoi la Săliştea Sibiului. Pretutindeni era întâmpinat de mii de credincioşi, se trăgeau clopotele bisericilor din satele prin care trecea. Iar prin cuvintele sale mobiliza pe ascultători, întărindu-i în credinţa strămoşească. Efectul predicilor sale a fost uluitor, încât episcopul unit Inonchetie Micu relata: „La îndemnul lui, în multe locuri poporul nu mai merge la biserică, nu se serveşte de preoţii uniţi, morţii şi-i îngroapă fără prohod şi fără mângâierile duhovniceşti, copiii şi-i botează prin femei bătrâne şi se întâmplă şi alte pagube duhovniceşti de felul acesta”.

A rămas câteva zile la Sălişte, unde a izbutit să întărească în legea străbună pe credincioşii din Mărginimea Sibiului, care au devenit apoi cei mai înflăcăraţi apărători ai ortodoxiei. Pe locul unde a propovăduit la Sălişte s-a ridicat mai târziu schitul numit „de la Fântâna Foiţii”, cu hramul Izvorul Maicii Domnului. Şi-a continuat drumul spre Sibiu, dar autorităţile – informate de succesul predicilor sale – au dispus arestarea lui şi a celor trei negustori care îl însoţeau, închişi la Sibiu, lui Visarion i s-a luat un lung interogatoriu, din care se desprind şi câteva din datele biografice pe care le-am notat aici. La întrebările puse în legătură cu predica sa împotriva uniaţiei – principala acuză ce i se aducea – a refuzat să răspundă. Cu aceasta, misiunea lui Visarion poate fi socotită ca încheiată. Ea a declanşat însă o adevărată mişcare de rezistenţă în faţa uniaţiei în toată Transilvania, care a durat mai bine de 15 ani şi în cursul căreia nenumăraţi preoţi şi credincioşi au îndurat suferinţe fizice şi morale, iar unii au primit cununile muceniciei pentru apărarea dreptei credinţe.

Din Sibiu, Visarion a fost trimis în închisoarea din Deva, de acolo la Timişoara, Osiek (în Croaţia) şi Raab (azi Gyor, în Ungaria), ca, în cele din urmă, să fie închis în fioroasa temniţă de la Kufstein, în Munţii Tirolului. Aici se crede că a şi murit, ca sfânt mărturisitor pentru Ortodoxie. Cei trei însoţitori ai săi au fost închişi la Sibiu şi Timişoara, fiind eliberaţi numai după un an. Marele cărturar Samuil Micu scria că lui Visarion „îi ieşise vestea că e sfânt”. Poporul dreptcredincios din Transilvania aşa l-a socotit întotdeauna. A dobândit sfinţenie prin moartea lui mucenicească la Kufstein. Drept aceea, Sfântul Sinod al Bisericii noastre în şedinţa sa din 28 februarie 1950, a hotărât ca ieromonahul Visarion să se numească cu sfinţii şi să se cinstească după toată pravila sa ca sfânt mărturisitor, alături de cuviosul ieromonah Sofronie de la Cioara şi credinciosul ţăran Oprea Miclăuş din Sălişte. Canonizarea lor solemnă s-a făcut în Catredala din Alba Iulia, la 21 octombrie 1955; de atunci, ei sunt cinstiţi după cuviinţă în această zi, ca oricare din sfinţii şi mucenicii bine plăcuţi lui Dumnezeu, căci prin jertfa vieţii lor, ca şi mulţi alţi preoţi şi credincioşi transilvăneni, a supravieţuit Biserica Ortodoxă românească. „Izvor de lumină şi de dreaptă credinţă te-ai arătat, Cuvioase Visarioane, şi facerile tale de bine peste tot. s-au revărsat; iar noi laudă aducem Atotputernicului Dumnezeu şi cântăm: Aliluia” (Din Acatistul Sfinţilor Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea, condacul 8).