Sfinții Mucenici Irineu, Episcop de Sirmium și Dimitrie, diaconul său (6 si 9 aprilie)

La numai câteva zile după pătimirea preotului Montanus şi a soţiei sale Maxima, Martirologiile înscriu numele unui tânăr episcop, Irineu din Sirmium (azi Mitroviţa), oraş din provincia Pannonia Inferior, locuită pe atunci de daco-romani, precum şi de traci romanizaţi.

Din Actul său martiric, scris în limba latină, aflăm că a fost judecat şi condamnat la moarte de acelaşi guvernator al provinciei Probus, care condamnase şi pe soţii Montanus şi Maxima. Acest act martiric arată că Irineu era episcopul Bisericii din Sirmium, că era căsătorit şi avea copii mici, deci era un ierarh tânăr (pe atunci, episcopii puteau fi căsătoriţi sau necăsătoriţi). Pentru credinţa sa în Hristos, ca şi pentru slujba pe care o avea, a fost arestat şi dus înaintea lui Probus. Poruncindu-i să jertfească zeilor, tânărul episcop a răspuns: „Cel ce jertfeşte zeilor şi nu lui Dumnezeu, să se piardă” (Ieşire 22, 20). Stăruind în refuzul său, Probus a poruncit să fie pus la chinuri. Venind părinţii şi soţia lui şi văzând cât de mult era chinuit, îl sfătuiau să se supună poruncii împăratului. Acelaşi lucru îl făceau şi copiii săi care îl rugau: „Ai milă de tine şi de noi, tată”, iar ceilalţi cunoscuţi, care erau de faţă, cu lacrimi şi suspine îi ziceau: „Fie-ţi milă de floarea tinereţii tale!” Dar el le-a răspuns prin cuvintele lui Hristos Domnul: „De cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10,33). La acest răspuns, Probus a poruncit să fie dus cu pază la închisoare, unde a fost ţinut mai multe zile şi supus la felurite chinuri. După un oarecare timp, episcopul Irineu a fost adus în faţa lui Probus, la miezul nopţii. I s-a propus di n nou să jertfească, spre a fi scutit de chinuri. Dar fericitul Irineu i-a răspuns: „Am pe Dumnezeu, Căruia am învăţat să mă închin din copilărie. Lui mă închin, Celui ce mă întăreşte şi Lui îi aduc jertfă, iar zeilor făcuţi de mâini omeneşti nu pot să mă închin”. Atunci Probus a încercat să-l înduplece să jertfească măcar pentru copiii săi, pentru a nu-i lăsa orfani. Nici cu aceasta n-a reuşit să-l abată din calea pe care a pornit, căci i-a răspuns: „Copiii mei au acelaşi Dumnezeu pe care-L am şi eu, Care poate să-i mântuie: tu, însă, fă ce ţi s-a poruncit”. În cele din urmă, Probus a dat sentinţa de condamnare, ca să fie aruncat în râul Sava, afluent al Dunării. Spre uimirea lui Probus, blândul dar neînfricatul episcop l-a rugat să fie ucis cu sabia ca să cunoască toţi „în ce fel s-au deprins creştinii să dispreţuiască moartea pentru credinţa lor în Dumnezeu”. Guvernatorul i-a îndeplinit această ultimă rugăminte, lucru pe care Irineu l-a socotit ca o biruinţă, mulţumind lui Dumnezeu. Dus la locul de osândă, s-a rugat din nou zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Care ai binevoit să pătimeşti pentru mântuirea lumii, fă să se deschidă cerurile Tale, ca îngerii să primească sufletul robului Tău Irineu, cel ce moare pentru numele Tău şi pentru poporul Tău, care sporeşte în Biserica Ta universală din Sirmium. îţi cer şi mă rog milostivirii Tale să mă primeşti şi pe mine şi să binevoieşti a-i întări şi pe aceştia în credinţa Ta”. Şi astfel a fost tăiat cu sabia de ostaşi şi aruncat în râul Sava, în ziua de 6 aprilie, anul 304.

Anumite Martirologii arată că, după câteva zile, la 9 aprilie 304, a fost ucis cu suliţa tânărul Dimitrie, diaconul episcopului Irineu. Moaştele lui au primit curând darul unor vindecări minunate de boli şi neputinţe. După mai bine de un veac, când creştinismul dobândise libertate deplină şi se întărise în tot imperiul, prefectul Leonţiu al Illiricului a zidit în cinstea lui două biserici, una în Tesalonic, în care i-a aşezat moaştele, în ziua de 26 octombrie 413, alta în Sirmium, oraş pe care slavii l-au numit, mai târziu, Mitroviţa, după numele său. Unii istorici socotesc că Sfântul Dimitrie sau Dumitru pe care noi, ortodocşii, îl sărbătorim la 26 octombrie, nu este altul decât diaconul Dimitrie din Sirmium. Prăznuirea lui la 26 octombrie s-ar datora faptului că, în acea zi, i-au fost aşezate moaştele în biserica din Tesalonic. Să nu-i uităm pe aceşti martiri, ci să ne rugăm lor pentru mântuirea sufletelor noastre, zicând: „Cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdândpănă la sânge, sfinţilor mucenici Irineu şi Dimitrie, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”.