Smerenia se face oamenilor ce iubesc pe Dumnezeu pricinuitoare de multe bunătăţi folositoare de suflet, adică a celor ce-şi îndreptează viaţa după poruncile Mîntuitorului. Pe această smerenie, dacă va cîştiga-o cineva desăvîrşit, acela nu se teme că va cădea în păcat,...
Isauria, cetatea domnească a ţării cu acelaşi nume, a primit sfînta credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos de la Sfîntul Apostol Pavel, propovăduitorul neamurilor, care a propovăduit acolo şi a adus pe cîţiva la credinţă. În vremea propovăduirii apostoleşti era un...
Acest Sfînt Conon a fost pe vremea lui Decius împăratul (249-251), cu neamul din Nazaretul Galileii. De acolo a venit în cetatea Mandon, a Pamfiliei şi la un loc ce se numea Carmila, şi-a făcut o grădină de gospodărie în care...
Marele plăcut al lui Dumnezeu Isihie, din scutece bine povăţuindu-se la fapta bună, a urît plăcerile pămînteşti şi s-a făcut locaş al Sfîntului Duh. Apoi, suspinînd pentru săturarea bunătăţilor celor veşnice, cele din Sionul cel de sus, pentru aceasta de bună...
Acesta fiind născut din părinţi necredincioşi, după moartea lor multele averi ce rămăseseră le-a împărţit la săraci. Iar el, singur sărăcind pentru Hristos, umbla ca un sărac prin ţara Palestinei, învăţînd pe cei necredincioşi şi întorcîndu-i la Hristos Dumnezeu. Fiind clevetit...
Teofil, împăratul grecilor (829-842), fiul împăratului Mihail (820-829) care se numea Valvos sau Travlos, fiind cu neamul din Amoreea, avea dese războaie cu ismailitenii, pe care uneori îi biruia, iar alteori era biruit de dînşii. Odată, ieşind cu mulţime de oaste...
Pe vremea lui Aurelian tiranul (270-275), era un om în cetatea Iconiei, al cărui nume era Conon, de neam bun şi temător de Dumnezeu, avînd femeie credincioasă întru Domnul; şi amîndoi ardeau de dragostea patriei celei de sus, iar slavele şi...
În anul al şaisprezecelea al împărăţiei lui Diocleţian, preasfinţitul Patriarh al Ierusalimului, Efrem, a trimis mulţi episcopi în diferite ţări ca să vestească apostoleşte cuvîntul lui Dumnezeu şi să propovăduiască pe Hristos. Dintre aceia, doi episcopi, Efrem şi Vasile, au mers...
În cetatea Roma era un om anume Victorin, care din tinereţe îşi petrecuse viaţa în multe păcate. Acela mai pe urmă, spre bătrîneţe, şi-a venit în simţire şi, aducîndu-şi aminte de păcatele sale, se cutremura de judecata lui Dumnezeu. Deci, intrînd...
Cel între sfinţi părintele nostru Pavel, numit şi cel simplu, era plugar, un om cu totul de rînd, dar lipsit de răutate şi de prefăcătorie, ca nimeni altul. Avea însă o soţie înrăutăţită şi desfrînată, fără ca el să ştie lucrul...