Tehnica pictării icoanelor bizantine
Tehnica iconografiei este complexă şi specifică, treptele pictării icoanei au fost elaborate în vechime şi prin tradiţie, se transmit iconarilor din generaţie în generaţie. Lucrul asupra icoanei se împarte în patru etape de bază: alegerea suportului, aplicarea grundului, pictura şi consolidarea ei. Fiecare icoană este deci formată din patru părţi principale, adică straturi.
Primul strat, un panou de lemn (sau o bucată de pânză) constituie baza ei. Lemnul pentru icoană se alege din câteva specii lemnoase, precum chiparosul, teiul, arinul. Scândura destinată icoanei trebuie să fie dintr-un lemn foarte bine uscat. Scândura poate fi dintr-o bucată sau alcătuită din mai multe părţi lipite (cu scopul prevenirii curbării). În spatele icoanei, transversal fibrelor lemnoase se fac taieturi care se lărgesc în profunzimea lemnului. În aceste lăcaşuri (scobituri) se pun pene – scândurele înguste – făcute în forma scobiturii şi pregatite din lemn mult mai dur decât lemnul icoanei (spre exemplu, din stejar). Cele mai răspăndite pene sunt cunoscute sub denumirea de „traverse”. Forma scobiturii în care sunt puse se numeşte „coada de rândunică”. Pe partea din faţă a lemnului se sapă o adâncitura plană, în jurul căreia rămâne intactă „rama” sau „câmpul”. Partea adâncită a icoanei se numeşte sipet.
Al doilea strat, grundul – preparat din praf de cretă şi clei. Prima dată se impregnează lemnul cu clei și se lipește o pânză la care să adere grundul. Pânză trebuie să fie din bumbac cu textură mai rară (tifon). Cleiul se aplică cu pensula în strat gros şi fierbinte ţinând vasul de clei în baie de aburi. Cleiul trebuie aplicat fierbinte pentru a intra bine în fibra lemnului. Se lasă la uscat o zi, după care se aplică grundul. Grundul este format din clei de iepure, de pește sau de oase și praf de cretă. Grundul se aplică cald în mai multe straturi. Se lasă să se usuce, după care se slefuiește suprafața până când devine netedă ca o coală se hârtie. Cea mai utilizată metodă de șlefuire este cea cu glaspapir de granulaţie fină pus pe o bucată de lemn sau un suport special.
Al treilea strat este pictura care consta din desen şi pigmenţi preparaţi cu emulsie naturală de ou.
Etapele pictării unei icoane:
• Desenul
• Grafierea sau incizia
• Aurirea
• Trasarea aureolelor si executarea scrisurilor
• Proplasma sau prima culoare
• Aplicarea luminilor și umbrelor
Iconarii începători copiază cât mai multe din modelele consecrate ale meşterilor iconari pentru a căpăta experienţă. Copierea acestor desene sau modele de icoană se realizează cu foaia de calc. Apoi desenul este transferat pe suportul pregătit. Urmează incizarea: cu un ac sau cu vârful unui compas, se trece peste liniile desenului adâncindu-le un pic, cu grijă. Tema centrală a icoanei este lumina. Icoana se pictează pe lumină. Lumina, în tradiția icoanei bizantine, este reprezentată de aur (lumina pură). Aurul este un element fundamental în icoană deoarece este simbolul luminii divine. Pe locul unde se va lipi aurul se aplică mai întâi câteva straturi de șerlac. Acest strat de șerlac va împiedica absorbţia excesivă a mixtionului. Se întinde apoi mixtionul (soluţia de lipire). Cel mai indicat este cel cu uscare de 12 ore. După ce s-a uscat mixtionul, se lipește foița aur sau o imitație (slaghtmetal). Slaghtmetalul are însă dezavantajul de a se oxida în timp. Lipirea foiței de aur este o etapă delicată care cere multă îndemânare datorită riscului de rupere a foiței. După lipire se aplică un strat de lac pentru protejare. După aplicarea foiţei de aur se trag aureolele cu un compas şi se scrie numele sfinţilor, sfântului sau scenei religioase după caz.
Pictarea se face cu prafuri oxizi sau pigmenţi şi un liant, o emulsie din gălbenuș de ou. Cei mai buni pigmenţi sunt cei minerali, anorganici iar nu organici, chimici. Pentru preparepea emulsiei de ou se amestecă gălbenușul fără pieliță cu puțin oțet sau vin alb, pentru a impiedica descompunerea. Apoi se începe pictarea prin suprapunerea mai multor straturi de culoare, de la cea mai închisă până la cea mai deschisă, după o tehnică numită „luminare”. Se aplică mai întâi proplasma, adică culoarea de bază pentru fiecare veşmânt, ornament, clădiri, feţe, mâini etc. Apoi se pun luminile, care se obţin deschizând nuanţa folosită la proplasmă. Tehnica „luminării” este fundamentală, îndeosebi în executarea chipurilor. Ultimul strat de culoare este format din liniuțe foarte deschise la culoare, așa numitele blick-uri sau ecleraje, care scot în evidență ochii. După finalizarea icoanei, aceasta se lasă să se usuce câteva zile (şapte zile).
Al patrulea strat, vernisarea care protejează pictura de acţiuni din exterior. Vernisarea de face apicând o peliculă subțire de verni sau lac. Se pot folosi mai multe tipuri de lacuri din comerț (Ecolac).
