Acatistul Sfintei Nina

Viața Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii (14 ianuarie)

Rugăciunile începătoare, apoi:

Condacul 1

A cuvântului dumnezeiesc aleasă slujitoare şi faptelor Sfinţilor Apostoli următoare, în semn de cinstită binecuvântare, crucea de la Maica lui Dumnezeu ai primit şi în Iviria o ai înălţat, de aceea, lăudându-te, îţi mulţumim ţie, alăută duhovnicească şi Sfântă Nina. Tu însă, având multă râvnă către Domnul, nu înceta să te rogi pentru noi, de necazuri şi scârbe să fim izbăviţi, căci te chemăm cu umilinţă şi zicem:

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei.

Icosul 1

Creatorul tuturor făpturilor asemenea unui înger minunat în Iviria te-a înfăţişat, ca să aduci la credinţă popoarele acestui pământ, aflate în întunericul morţii, în minciună idolească şi să le chemi pe ele la lumina adevărului şi la înnoirea sufletului. De aceea, mulţumind lui Dumnezeu, te preamărim ca pe o luminătoare şi rugătoare a noastră şi cu osârdie te chemăm pe tine:

Bucură-te, aleasă preaminunată a Proniei dumnezeieşti;

Bucură-te, vlăstar răsărit din rădăcină cucernică;

Bucură-te, lăcaş al puterii binefăcătoare;

Bucură-te, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu credincioasă solitoare;

Bucură-te, a Apostolilor prealăudată următoare;

Bucură-te, că la propovăduire asemenea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat te-ai silit;

Bucură-te, că minciuna idolească ai nesocotit;

Bucură-te, că sfânta credinţă ai răspândit;

Bucură-te, că ne-ai arătat calea către ceruri;

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei.

Condacul 2

Treimică oblăduire pentru oameni văzând, a Tatălui Ceresc, a Unicului Său Fiu şi a Sfântului Duh, Care prooroci şi apostoli a ridicat spre slujirea mântuitoare, iar pentru întoarcerea noastră către lumina adevărului evanghelic pe Sfânta Nina, cea întocmai cu Apostolii a ales, lui Dumnezeu îi cântăm aşa: Aliluia.

Icosul 2

Dorind înţelepciunea dumnezeiască să pătrundă, de multe ori Sfânta Nina pe îndrumătoarea sa, Niofora, despre Mântuitorul Hristos şi despre hitonul Lui sfânt o întreba. Când Niofora adevărurile de credinţă o învăţa, Sfânta Nina să se închine voia hitonului preascump şi locului faptelor Sfinţilor Apostoli, Noi însă, plini de evlavie pentru viaţa ei, o preaslăvim astfel:

Bucură-te, că adevărurile împărăţiei lui Dumnezeu le-ai descoperit;

Bucură-te, că din tinereţe pe Hristos L-ai iubit;

Bucură-te, că de mama ta, Suzana, din pruncie cu evlavia ai fost învăţată;

Bucură-te, liniştea tatălui tău Zabulon;

Bucură-te, că de Preasfinţitul Iuvenalie în frică de Dumnezeu ai fost păzită

Bucură-te, că dumnezeieştile cuvinte ai învăţat;

Bucură-te, că în Sfântul Oraş Ierusalim te-ai întors;

Bucură-te, că încă din pruncie cu dorirea şi înclinările tale pentru Dumnezeu pe mulţi i-ai mirat;

Bucură-te, că fericirea cerească în loc de cea pământească ai ales;

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei.

Condacul 3

Ca pe o făclie luminoasă, Sfântă Nina, la dragostea cucernică, la dorirea de închinare la hitonul Domnului şi la râvna apostolească puterea Celui Prea-înalt te-a înălţat, iar toţi cei care au primit de la tine lumina înţelepciunii lui Dumnezeu Îi cântă Domnului aşa: Aliluia.

Icosul 3

Având Sfânta Nina râvnă nestrămutată să mulţumească Maicii Domnului, în Iviria din inimă a dorit să meargă şi la locurile sfinte de acolo să se închine. Pentru aceasta, văzând la ea o asemenea râvnă curată, îi cântăm:

Bucură-te, că deşertăciunile lumii acesteia din tinereţe ai urât;

Bucură-te, că adevărata înţelepciune ai îndrăgit;

Bucură-te, că în învăţătură dumnezeiască comoara înţelepciunii ai aflat;

Bucură-te, că pe iubitorii de deşertăciuni lumeşti, prin traiul plin de bine-faceri, i-ai întrecut;

Bucură-te, că pe nestrămutata piatră a poruncilor lui Hristos te-ai întărit;

Bucură-te, că de credinţa ta îngerii şi oamenii s-au uimit;

Bucură-te, că prin post şi rugăciune trupul l-ai supus sufletului;

Bucură-te, că dragostea ta pentru Biserica lui Dumnezeu multora le-a fost de învăţătură;

Bucură-te, că bunătatea firii la slujirea apostolească te-a adus;

Bucură-te, că prin viaţă bineplăcută vas al Duhului Sfânt te-ai făcut;

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei.

Condacul 4

Tulburaţi de viforul patimilor lumeşti, nu ne pricepem noi cum să lăudăm minunata ta îndrăzneală, Sfântă Nina de Dumnezeu aleasă, căci în Roma păgână nu te-ai înfricoşat să mergi şi dorinţa ta în numele lui Hristos să împlineşti. Iar Preacurata Maică, din înseşi preacuratele sale mâini, Crucea ţi-a dat şi la binevestirea cuvântului mântuitor în ţara ivireană te-a chemat, pentru toţi acei care doreau să-I cânte lui Dumnezeu aşa: Aliluia.

Icosul 4

Auzind Preasfinţitul Iuvenalie că Maica Preacurată la propovăduirea Cu-vântului Domnului te-a chemat pe tine în ţara sortită ei, Iviria, şi Crucea ţi-a dăruit în vedenie, pe care cu părul tău ai înfăşurat-o, a început să-L slăvească pe Dumnezeu, mântuirea oamenilor, şi să-ţi zică acestea:

Bucură-te, că de binecuvântarea Domnului ai fost luminată;

Bucură-te, că îndrăzneală către Domnul lisus şi Preacurata Lui Maică prin smerenia Duhului ai dobândit;

Bucură-te, că te-ai bucurat când Maica Domnului ţi s-a arătat;

Bucură-te, că de la Preacurata cuvinte preadulci ai auzit;

Bucură-te, că împreună ca nişte prietene aţi vorbit;

Bucură-te, că de surorile din Ierusalim ai fost cinstită;

Bucură-te, că pentru luminarea noastră cu lumina neapusă ai fost hărăzită

Bucură-te, lumânare de Dumnezeu aprinsă care ai izgonit întunericul necurăţiei;

Bucură-te, că ai primit Crucea ca semn al izbândirii tale la mărturisirea adevărului;

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei.

Condacul 5

Ca o stea de Dumnezeu arătată ai fost, Sfântă Nina, căci la îngăduinţa Născătoarei de Dumnezeu ai strălucit şi ne-ai luminat pe noi cu propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, acestei cereşti călăuzitoare ce a strălucit cu slava faptelor binecinstitoare şi ne-a alinat cu ajutorul său pe toţi cei ce venim la ea rugându-ne, mulţumiri îi aducem cu osârdie, iar Domnului Care ne-a dat o asemenea mijlocitoare Îi cântăm şi îl lăudăm aşa: Aliluia.

Icosul 5

Văzând miresele lui Hristos şi împreună rugătoarele şi postitoarele Nina şi Ripsimia gândul spurcat al nelegiuitului Diocleţian, de a se căsători cu Ripsimia şi slujirii idoleşti s-o supună, din oraşul Roma s-au sfătuit şi în Armenia au fugit, iar aici, păgânul rege Tiridat la moarte le-a osândit. Din mâinile lui Diocleţian şi Tiridat pe Sfânta Nina Dumnezeu a scăpat-o şi la mărturisirea cuvântului evanghelic în Iviria a îndemnat-o. Iar noi, bucurându-ne de acest gând al Domnului pentru mântuirea oamenilor, pe Sfânta Nina, solitoarea Domnului, o lăudăm şi o chemăm:

Bucură-te, că la venirea ta în Roma calea mărturisirii ai ales;

Bucură-te, că în slujirea Cuvântului lui Dumnezeu prin bărbăţie şi duh tare te-ai proslăvit;

Bucură-te, că pentru slava lui Dumnezeu greul drum al Iviriei fără cârtire l-ai străbătut;

Bucură-te, că din mâinile lui Diocleţian şi Tiridat harul Domnului te-a scăpat;

Bucură-te, că în munţii Tialeti smeritul tău glas cu adevărat a răsunat;

Bucură-te, că pacea în suflete cu chipul blândeţii ai întărit-o;

Bucură-te, că buna mireasmă a cuvintelor lui Hristos pe mulţi i-a înmiresmat

Bucură-te, că pe drumul mântuirii ne întăreşti;

Bucură-te, că prin tine de fericirea veşnică ne bucurăm;

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei.

Condacul 6

Mărturisitoare mare ai fost, Sfântă Nina, căci, prin truda şi nevoinţele tale, Biserica lui Hristos în Iviria s-a răspândit, întunericul orbirii s-a izgonit, lumina dreptăţii s-a ivit, iar noi, cei care de tine am fost izbăviţi din întunericul slujirii idoleşti, cu vrednicie pe Domnul îl vom chema aşa: Aliluia.

Icosul 6

Lumina adevărului în Iviria a strălucit, când Sfânta Nina în oraşul Urbnisi binevestea şi când mulţimea de lume spre capitala Georgiei, se îndrepta, că zeilor mincinoşi Armaz şi Zaden să li se închine; dar pe aceşti idoli, Sfântă Nina cu rugăciunile sale i-a zdrobit. De aceea, ca pe o biruitoare a demonilor o lăudăm pe ea zicând:

Bucură-te, că puterea adevăratului Dumnezeu pentru prima dată în Iviria ai arătat;

Bucură-te, că pe idolul Armaz puterea Celui Preaînalt l-a zdrobit;

Bucură-te, că mândria lui cu rugăciunile tale a fost ruşinată;

Bucură-te, că neputinţa duhului rău prin rămăşitele idolului a fost descoperită;

Bucură-te, că pe demonul Zaden şi pe îngerii lui în picioare i-ai călcat;

Bucură-te, că pe stăpânitorii întunericului i-ai alungat;

Bucură-te, că zadarnica lor împărăţie ai nimicit-o;

Bucură-te, că flacăra necuraţiei diavoleşti ai stins-o;

Bucură-te, că prin suflu năvalnic şi foc din cer slujirea idolească ai putut-o respinge;

Bucură-te, că prin râvna ta numele adevăratului Dumnezeu în Iviria s-a preamărit;

Bucură-te, că fiilor întunericului lumina Evangheliei le-ai arătat;

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei.

Condacul 7

Deşi regele Mirian împreună cu slugile sale să priceapă doreau puterea adevăratului Dumnezeu Care le-a nimicit idolii neputincioşi, totuşi cu nedumerire se întrebau: “Ce va fi dacă zeii noştri cu adevărat vor cădea?” Cu toate acestea, mărturisirea Sfintei Nina cu evlavie mare a fost primită de drept-credincioşii regi, de preotul iudeu Abiatar, de fiica lui Sidonia şi de alte fecioare. Astfel, pe Domnul Hristos descoperind, I-au cântat Lui aşa: Aliluia.

Icosul 7

Fiii Iviriei de o nouă viaţă s-au învrednicit când cuvintele Adevărului de la Sfânta Nina au primit, căci pentru luminarea şi curăţirea de păcate prin baia botezului toţi au trecut şi tămăduiri să primească de la Domnul vrednici s-au făcut, cu rugăciunile fericitei mijlocitoare; regele Mirian, cu harul Domnului, vederea a dobândit şi, astfel, pe Hristos L-a mărturisit; regina Nana din patul de boală s-a ridicat, iar copilul lor de duhul cel rău a scăpat, împreună cu pace în cristelniţa vieţii renăscând. Popoarele lumii aceste minuni văzând, cu cinste mare pe Sfânta Nina o proslăvesc şi îi cântă:

Bucură-te, că necredinţa regelui Mirian în credinţă ai schimbat-o;

Bucură-te, că dreapta lui mărturisire ai primit-o;

Bucură-te, că orbirea i-ai vindecat de îndată;

Bucură-te, că închinarea la idoli ai stins;

Bucură-te, că de rătăcirile păgâneşti ai scăpat;

Bucură-te, înlăturarea obiceiurilor rele;

Bucură-te, izbăvirea noastră de ispite;

Bucură-te, că celor care cer binefaceri le dăruieşti;

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoare a Georgiei.

Condacul 8

Mare minune de Dumnezeu ni s-a arătat, când în milostivirea Sa Prea-curata Născătoare prin sorţi şi-a ales Iviria, iar în semn de bunăvoinţă faţă de locuitorii ei, chiar din primele zile ale mărturisirii mântuirii oamenilor, cinstitul hiton al Domnului Hristos le-a dat şi deasupra lui Trunchiul de Viaţă dătător a înălţat, de la care credincioşii tămăduiri în neputinţe şi în dureri primesc; de asemenea, Preacurata, spre întărirea sfintelor sale daruri de credinţă, pe Sfânta Nina cu Crucea în Iviria a îndreptat. De aceea, bucurându-ne cei pământeşti, mintea şi inima noastră către împărăţia Cerurilor le înălţăm şi pe Binefăcătorul nostru Dumnezeu neîncetat îl preaslăvim şi îl chemăm aşa: Aliluia.

Icosul 8

Cu gândul la cele cereşti, Sfântă Nina, pe toate ai căutat să le cuprinzi, de aceea, pe cei pământeşti, care nu L-au cunoscut pe Mântuitorul Hristos, i-ai chemat la vorbirea cu moştenitorii împărăţiei Cereşti, căci acei pământeşti, aflând măreţia slavei Unicului şi adevăratului Păstor ceresc şi pământesc, îl vor slăvi pe El cu o gură şi o inimă împreună cu locuitorii cereşti. Asemenea şi noi, privind la râvna ta pentru mântuirea noastră, cu umilinţă te chemăm pe tine, zicând:

Bucură-te, deschizătoarea uşilor botezului;

Bucură-te, că la Hristos ne-ai adus;

Bucură-te, că încreştinând Georgia, pe sfinţii îngeri cu mare bucurie i-ai cuprins;

Bucură-te, că pe regele Mirian, în numele Dumnezeului adevărat, la construcţia bisericii de mână omenească l-ai îndemnat;

Bucură-te, că în ea cinstita Cruce din viţă-de-vie ai aşezat;

Bucură-te, că mărturia dragostei tale pentru Hristos tuturor fiilor Sfintei Biserici prin aceasta ai lăsat;

Bucură-te, că împreună cu mulţimea uceniţelor tale la Sfântul Botez pe toţi i-ai chemat;

Bucură-te, că pe fiii Iviriei din cristelniţă i-ai primit;

Bucură-te, că pe mulţi la minte i-ai luminat;

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoare a Georgiei.

Condacul 9

Toate Puterile Cereşti s-au bucurat, când fiii Iviriei s-au botezat; căci Unul dintre Puteri în chip de om minunat S-a arătat şi a întărit Trunchiul făcător de minuni la rădăcina căruia era hitonul Domnului, învăţându-i pe toţi să cânte lui Dumnezeu, împreună cu Sfânta Nina: Aliluia.

Icosul 9

Nici o limbă şi nici un grai nu va putea să te laude după cuviinţă, cea întocmai cu Apostolii Nina, căci slava lui Dumnezeu şi mântuirea aproapelui tocmai din Mtheta kartalina şi din pământul kahetin la toate neamurile de acolo s-au răspândit, Cuvântul lui Dumnezeu de la tine auzind şi mântuirea primind. Noi însă, cuprinşi de bucurie şi mulţumire pentru dragostea ta, te chemăm pe tine astfel:

Bucură-te, că ne-ai acoperit pe noi cu veşmântul botezului;

Bucură-te, val de desfătări, care ne-ai adăpat pe noi cu apa evlaviei;

Bucură-te, apărătoare preaminunată a credinţei lui Hristos;

Bucură-te, că raiul ceresc pe pământ ai răspândit;

Bucură-te, izbăvirea noastră din robia păcatului;

Bucură-te, nimicirea curselor vrăjmaşe;

Bucură-te, că te-ai luptat cu rău cinstitorii;

Bucură-te, biruinţă slăvită asupra necredinţei;

Bucură-te, netrebnicirea obiceiurilor rele şi a superstiţiilor;

Bucură-te, dulce alăută a credinţei;

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoare a Georgiei.

Condacul 10

Dorind să scapi de moarte veşnică sufletul tău şi al apropiaţilor tăi, cea întocmai cu Apostolii Nina, cu multă râvnă te-ai silit pentru slava lui Dumnezeu, împlinind această faptă istovitoare şi mărturisitoare, de aceea cu dreptate ai fost încununată de Dumnezeu în ceruri cu cunună apostolească, unde împreună cu toţi sfinţii mijloceşti pentru noi în rugăciuni şi cânţi Lui aşa: Aliluia.

Icosul 10

Ca pe un zid puternic Dumnezeu te-a înălţat şi apărătoarea noastră de felurite năpaste te-a arătat, Sfântă Nina, iar nestricăciosul tau trup izvor de tămăduiri s-a făcut, aşezat fiind în pământul kizic, în localitatea Bodbis, unde pe prinţesa Sofia împreună cu poporul de acolo ai luminat, căci toţi pentru care mijloceşti multă milă primesc de la Domnul şi te cheamă pe tine astfel:

Bucură-te, zid şi acoperământ, care nu te ascunzi la venirea noastră;

Bucură-te, că celor care caută mântuirea şi luminarea adevărată eşti gata ajutătoare;

Bucură-te, izvor nesecat al binecuvântărilor şi milelor dumnezeieşti pentru cei care te cinstesc pe tine;

Bucură-te, apărătoarea noastră de năpaste şi moarte primejdioasă;

Bucură-te, ajutătoarea oamenilor evlavioşi;

Bucură-te, potolirea trupurilor zbuciumate;

Bucură-te, bucuria sufletelor noastre;

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoare a Georgiei.

Condacul 11

Cântare preasmerită Preasfintei Treimi a adus Sfânta Nina, pe Unicul Dumnezeu Cel întreit în Persoane, până la sfârşitul vieţii, cu mintea şi cu fapta iubindu-L. Primeşte deci de la preacinstitorii tăi cântare de umilinţă şi nu te scârbi de noi, căci la tine şi la Preacurata Născătoare în dureri şi nevoi alergăm şi, nădăjduind la mijlocirile tale, Sfânta Nina, pe Dumnezeu Îl chemăm: Aliluia.

Icosul 11

Ca o lumânare aprinsă, Sfântă Nina, în întuneric ai luminat, căci de la pământ la cer te-ai mutat, înainte de aceasta pe credincioşii tăi fii ca nişte vlăstare tinere la tine i-ai chemat şi, tămăduindu-le neputinţele, preacuratul tău duh în mâinile Domnului l-ai dat. Sfârşitul tău cucernic văzând, regele Mirian şi apropiaţii lui amarnic plângeau şi la despărţire cu lacrimi îi cântau acestea:

Bucură-te, înger ceresc care în chip omenesc te-ai arătat;

Bucură-te, mireasa lui Hristos, care pe Mirele Ceresc cu Biserica Iviriei ai unit;

Bucură-te, fericită luminătoare a noastră, care mulţime de fapte bune zi şi noapte ai săvârşit;

Bucură-te, hrănitoare neobosită care cu cuvinte dumnezeieşti ne-ai hrănit

Bucură-te, porumbiţă neprihănită, care de la pământ spre lăcaşurile cereşti ai zburat;

Bucură-te, că sfintele tale moaşte de mireasmă bună sunt cuprinse;

Bucură-te, că de această bună mireasmă, noi, fiii tăi, acum ne desfătăm;

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoare a Georgiei.

Condacul 12

Cu Harul dat ţie de Dumnezeu ne călăuzeşti, căci preacinstita ta pomeni-re, Sfântă Nina Cea întocmai cu Apostolii o prăznuim şi cu umilinţă venim la chipul tău împodobit cu cinstita Cruce, din suflet rugându-te: păzeşte-ne pe noi în viaţa aceasta în credinţă dreaptă, în evlavie şi curăţie, că la adormirea noastră să ne învrednicim a-I cânta Domnului aşa: Aliluia.

Icosul 12

Cântăm plecarea ta la Domnul, prealăudată Nina, cinstim fapta ta aposto-lească, preamărim râvna ta pentru Dumnezeu, lăudăm îndelunga ta răbdare, slăvim smerenia ta şi mulţumim pentru asemenea sfârşit cucernic, căci mi-nunile care pentru mulţi le-ai săvârşit încă din timpul plecării tale s-au prea-slăvit, de aceea, de ele uimindu-ne, îţi cântăm ţie acestea:

Bucură-te, că în cinul îngerilor şi de sfinţi cu dragoste ai fost primită;

Bucură-te, că soborului apostolesc eşti părtaşă;

Bucură-te, că împreună cu feţele aleşilor de Dumnezeu în lăcaşul ceresc te-ai sălăşluit;

Bucură-te, cădelniţă de aur, care înalţi tămâia rugăciunilor noastre la Dumnezeu;

Bucură-te, că prin vederea celor cereşti de veşnica fericire ai parte;

Bucură-te, că de Constantin şi Elena Cei întocmai cu Apostolii ai fost slăvită;

Bucură-te, că de poporul georgian şi de toţi drept-credincioşii eşti prea-mărită;

Bucură-te, comoara minunilor lui Hristos;

Bucură-te, că de la cinstita Cruce înfăşurată cu părul tău, tămăduirea sufletească şi trupească primim;

Bucură-te, că de la sfintele tale moaşte ajutor mult folositor dobândim;

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoare a Georgiei.

Condacul 13

O, preaslăvită şi preaminunată luminătoare a Iviriei, pururea noastră rugătoare în faţa Mântuitorului Hristos şi a Preacuratei Sale Maici, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii! Primeşte acum prinoasele noastre bogate, rugându-L cu osârdie preaplăcută pe Dumnezeu să ne izbăvească pe noi de toate năpastele, necazurile şi scârbele şi să ne învrednicească de veşnica fericire în ceruri, că împreună cu tine Domnului să-I cântăm aşa: Aliluia.

(de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi

Icosul 1

Creatorul tuturor făpturilor asemenea unui înger minunat în Iviria te-a înfăţişat, ca să aduci la credinţă popoarele acestui pământ, aflate în întunericul morţii, în minciună idolească şi să le chemi pe ele la lumina adevărului şi la înnoirea sufletului. De aceea, mulţumind lui Dumnezeu, te preamărim ca pe o luminătoare şi rugătoare a noastră şi cu osârdie te chemăm pe tine:

Bucură-te, aleasă preaminunată a Proniei dumnezeieşti;

Bucură-te, vlăstar răsărit din rădăcină cucernică;

Bucură-te, lăcaş al puterii binefăcătoare;

Bucură-te, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu credincioasă solitoare;

Bucură-te, a Apostolilor prealăudată următoare;

Bucură-te, că la propovăduire asemenea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat te-ai silit;

Bucură-te, că minciuna idolească ai nesocotit;

Bucură-te, că sfânta credinţă ai răspândit;

Bucură-te, că ne-ai arătat calea către ceruri;

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei.

Condacul 1

A cuvântului dumnezeiesc aleasă slujitoare şi faptelor Sfinţilor Apostoli următoare, în semn de cinstită binecuvântare, crucea de la Maica lui Dumnezeu ai primit şi în Iviria o ai înălţat, de aceea, lăudându-te, îţi mulţumim ţie, alăută duhovnicească şi Sfântă Nina. Tu însă, având multă râvnă către Domnul, nu înceta să te rogi pentru noi, de necazuri şi scârbe să fim izbăviţi, căci te chemăm cu umilinţă şi zicem:

Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei.

Rugăciune către Sfânta Nina, (cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei)

O, atotlăudată şi preaminunată Nina, cea întocmai cu Apostolii, mare podoabă a Bisericii dreptmăritoare şi laudă cinstită a poporului ivirean, cea care întreaga ţară georgiană cu învăţătura dumnezeiască a Evangheliei ai luminat; cu faptele apostoleşti ai învins vrăjmaşul mântuirii noastre, cu munca şi rugăciunile ai sădit aici grădina lui Hristos, care a dat roade multe. Prăznuind sfântă amintirea ta, ne înfăţişăm cinstitului tău chip şi cu evlavie sărutăm atotlăudatul dar dat ţie de Maica Domnului – Crucea de minuni făcătoare, pe care ai înfăşurat-o cu părul tău preţios, şi te rugăm cu umilinţă ca pe o veşnică ocrotitoare a noastră: de toate relele şi scârbele păzeşte-ne, pe duşmanii Bisericii Sfinte a lui Hristos şi pe potrivnicii evlaviei înţelepţeşte-i, turma ta ocroteşte-o şi roagă-L pe Atotbunul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru, în faţa Căruia te afli, pace ţării noastre să dăruiască, oamenilor viaţă îndelungată şi spor în tot lucrul bun şi mijloceşte pentru noi să ne primească în împărăţia Sa cerească unde toţi sfinţii laudă Preasfânt numele Lui acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.