Despre împlinirea marii prorocii

Sfântul Nicolae Velimirovici despre împlinirea marii prorocii
Ca un miel spre junghiere S-a adus (Isaia 53: 7).

Văzând cu ochiul duhului său prorocesc prin secolele viitoare, slăvitul Proroc Isaia a strigat tare prorocia minunii ce avea să vie, înfricoşata Jertfă de pe Golgota. De departe în timp el L-a văzut pe Stăpânul Iisus Hristos ducându-Se la jertfă precum un miel fără de glas ce este dus la junghiere. Căci mielul merge la junghierea sa ca şi cum ar merge la păşunea din care îşi ia hrană: fără să se apere, fără să se teamă, fără răutate. Astfel a mers şi Domnul nostru la Jertfa Sa: fără să Se apere, fără să Se teamă, fără răutate. El nu a strigat: „Oamenilor, nu faceţi aceasta!” El nu a întrebat: „Oamenilor, pentru ce îmi faceţi aceasta?” El nu a osândit pe nici unul dintre ucigaşii Lui. El nu S-a revoltat, nu a protestat, nu S-a împotrivit uciderii Lui. El nu S-a mâniat. El nu a gândit răul despre ucigaşii Lui, despre cei care au cutezat să se facă Lui judecători. Când din fruntea Lui înconjurată de spini a început să curgă sângele, El a stat tăcut. Când Faţa Lui a fost murdărită de scuipatul nelegiuiţilor, El a rămas tăcut. Când Lemnul Crucii pe care o ducea în spate s-a îngreunat asupra Lui, El a îndurat şi a mers mai departe. Când durerea L-a covârşit pe când stătea răstignit pe Cruce, El a plâns, dar nu către oameni, ci către Tatăl Lui Cel din Ceruri. Când Şi-a dat Duhul Său, Ochii Lui S-au îndreptat către cer, iar nu către pământ. Căci izvorul puterii Lui este în cer, iar nu pe pământ. Iar izvorul mângâierii Lui este Dumnezeu Tatăl, iar nu oamenii. Căci Patria Lui cea adevărată este împărăţia Cerurilor, iar nu cea a pământului.

Iată Mielul lui Dumnezeu Cel Ce ridică păcatul lumii (Ioan 1: 19). Aşa a strigat Sfântul Ioan Botezătorul când L-a văzut pre Stăpânul lisus Hristos. Şi iată, acum se împlineşte această prorocie pe Muntele Golgota. Iată acum Se jertfeşte şi Se omoară Mielul lui Dumnezeu, pentru păcatele lumii, ale întregii omeniri celei din veac şi până în veac.

O, fraţilor, această preacostisitoare jertfă s-a făcut şi pentru păcatele noastre, ale celor de acum, ale mele, şi ale voastre. Sângele Mielului Celui blând şi fără de pată S-a adus pentru toate timpurile şi pentru toate generaţiile, de la întâiul şi pînă la cel din urmă om de pe pământ. Plânsul Lui din Grădina Ghetsimani a fost şi pentru noi, şi pentru răutatea noastră, şi pentru slăbiciunea noastră, şi pentru păcătoşenia noastră. Şi pentru noi cei de acum S-a vărsat acel sânge. Fraţilor, să nu dispreţuim cea de nedescris şi preacostisitoare jertfă cu care noi am fost răscumpăraţi. Doar în baza ei avem noi vreo valoare ca oameni, în absenţa ei, sau în condiţiile în care noi ne lepădăm de ea, atunci noi ca oameni nu mai valorăm nimic. Nu suntem decât un fum fără foc şi nişte nori cenuşii fără de ploaie.

O Stăpâne Preamilostive Doamne, miluieşte-ne şi Te milostiveşte şi spre noi, căci numai Ţie se cuvine toată cinstea şi mulţumită în veci!

Despre împlinirea prorociilor

Că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciune (Ps. 15: 10).

Acestea sunt cuvintele celui plin de duh văzător al tainelor cereşti, cuvinte strălucitoare, profetice, împăratul Proroc David grăieşte aceste cuvinte despre Hristos Domnul, despre Sufletul şi Trupul Domnului, adică despre cele ce sunt omeneşti în El. Că aceste cuvinte au fost rostite de Sfântul Proroc David cu privire la Mântuitorul Hristos Cel înviat, stă mărturie însuşi Sfântul Apostol Petru în întâia lui predică, imediat după Pogorârea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii (Fapte 2:27). Căci, zice Sfântul apostol, strămoşul David… a murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta (Fapte 2: 29). Deci nu la David însuşi se referă cuvintele psalmului de el alcătuite prin Duhul, deşi aşa s-ar putea părea unora; ci ele se referă la Urmaşul lui David după trup, adică la însuşi Domnul Hristos. Trupul împăratului David a suferit stricăciune, aşa cum s-a întîmplat şi cu trupurile celorlalţi descendenţi ai săi. Prin urmare Hristos este acel urmaş al lui David după trup Care nu a rămas în locuinţa morţilor şi al Cărui trup nu a cunoscut stricăciune. Mai înainte văzînd el [David] aceasta, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciune (Fapte 2: 31). Cu adevărat, prea luminoasă prorocie! Cu adevărat, minunată înainte-vedere! Înainte de învierea Domnului, aceste cuvinte trebuie să fi părut cu totul de neînţeles şi chiar iraţionale tuturor interpreţilor iudei ai Psalmilor!

Dar când se dă la o parte pecetea de pe mormânt, atunci se dă la o parte şi pecetea tuturor prorocii lor care multora le-au părut obscure şi de neînţeles. Căci Hristos a înviat din morţi iar prorociile tainelor viitoare s-au făcut realitate vizibilă tuturor. Iată pecetea s-a dat la o parte nu numai de pe mormântul lui Hristos, ci şi de pe nenumăratele cuvinte şi mai înainte vederi ale prorocilor. Iată Hristos învie, iar cuvintele proroceşti despre El învie şi ele. Pogorându-Se la iad, Domnul duce lumina cerească a vieţii şi învierii şi drepţilor strămoşi şi proroci. Cu a Sa înviere, Domnul a adus cuvintele şi străvederile lor la lumina înţelegerii şi a adevărului. Hristos învie şi toate cele câte sunt bune, drepte şi adevărate, şi de dinainte şi de după Dimineaţa învierii, învie şi ele.

O Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase Cel Care ai înviat a treia zi din morţi, aşează-ne şi pre noi între cetăţenii cei înviaţi ai împărăţiei Tale, căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.
(din Vieţile Sfinţilor însoţite de Cântări, Cugetări, Luări aminte şi Predici pentru fiecare zi a anului)