Acatistul Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ștefan Domnul nostru Iisus Hristos, după săvîrşirea tainei mîntuirii noastre, înălţîndu-se la cer, şi pe Sfîntul Duh, Care de la Tatăl purcede trimiţîndu-L în limbi de foc, iar Biserica cea dintîi începînd a se înmulţi, au...
Acatistul Sfinților 14 000 de prunci uciși de Irod Irod, văzînd că s-a batjocorit de magi, s-a mîniat foarte. Dar asupra cui s-a mîniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit, iar pe de alta asupra Împăratului iudeilor cel...
Acatistul Sfântului Ierarh Dosoftei Sfântul Ierarh Dosoftei s-a nascut în anul 1624 la Suceava în familia Barila. Parintii sai Leontie si Misira, binecredinciosi crestini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania si în tinutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele...
Acatistul Sfântului Daniil Sihastrul Unul din cei mai populari sfinţi moldoveni din toate timpurile a fost Daniil Sihastrul, cunoscut şi sub numele de Sfântul „Daniil schimonahul” sau „Sfântul Daniil cel Nou”, spre al deosebi de proorocul din Vechiul Testament sau de...
Acatistul Sfântului Ierarh Petru Movilă Acest Sfant Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului, al Galitiei si a toata Rusia era de neam roman si s-a nascut la Suceava, la 21 decembrie 1596, ca fiu al lui Simion Movila – mai tarziu, domn...
În oraşul Sirmium (azi Mitroviţa, lângă Belgrad, în Iugoslavia) şi-a dat viaţa pentru Hristos, într-o zi de 25 decembrie, poate în acelaşi an 304, tânăra Anastasia, în cinstea căreia sora, cu acelaşi nume, a împăratului Constantin cel Mare, a zidit o...
Acatistul Sfântului Nicodim cel Sfințit de la Tismana Viaţă monahală la români începe încă din primele veacuri creştine, în alte pagini ale acestei cărţi, am înfăţişat strădaniile duhovniceşti ale cuvioşilor monahi daco-romani Ioan Casian şi Cuviosul Gherman, care s-au născut şi...